„În primul rând, încă nu este noapte. În al doilea rând, au depus moțiunea la ora 18.00, cui o oră și jumătate după ce s-a terminat programul atât din Senat cât și din Cameră, dar staff-urile și de la secretariatul general al Camerei și de la Senat au avut bunăvoința să stea până la această oră de a veni minunata moțiune. Tot noi suntem acuzați pentru că dânșii au depus moțiunea pe-nserate, ca să nu spunem noaptea, dar o să propunem mâine dimineață la 7 BPR ca să nu mai fie noapte, ci dis de dimineață. Este o mscaradă. Nu au un lider. Se și vede acest lucru. Se joacă cu această moțiune. Dânșii nici nu participă ca să facem calendar. Eu am înțeles din declarațiile liderilor că este o urgență. Țara are probleme majore și am zis să nu încurcăm noi pesediștii”, a declarat, marți seară la Parlament, Marcel Ciolacu.
„S-a anunțat din timp că vom face acest BPR după depunerea moțiunii. Eu nu știam când se depune moțiunea, dar dânșii care au depus moțiunea. știau foarte bine când o depun și că urmează un BPR”, a mai spus social-democratul.
Anterior, deputatul USR Stelian Ion a declarat că social-democrații forțează citirea moțiunii de cenzură „în noaptea asta, ca hoții”.
„PSD trebuie să respecte democrația, să nu își bată joc de acest demers și să nu forțeze o citire în noaptea asta, ca hoții, evident, a acestei moțiuni. Ei vor să forțeze în Birourile Permanente fixarea datei pentru susținerea votului, atunci li se potrivește cel mai bine”, a declarat deputatul USR.
Partidele de opoziție au depus moțiunea de cenzură la Parlament, a anunțat lider deputaților PNL Raluca Turcan. Aceasta a precizat că moțiunea a fost semnată de 237 de aleși, printre care și patru de la PSD.